Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

mezeluri

Inspectorii ANPC au găsit la vânzare salam mucegăit, parizer de curcan care conţinea emulsie de şorici şi slănină de porc, salam de vară şi cârnaţi cabanos cu apă şi sare peste cantitatea permisă, 90% dintre comercianţii verificaţi fiind găsiţi cu nereguli şi amendaţi cu peste 430.000 de lei, informează Mediafax.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu, a declarat marţi că aproximativ 90 la sută dintre comercianţii de carne verificaţi de inspectori au fost depistaţi cu nereguli, fiind date amenzi de peste 430.000 de lei.

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au verificat în septembrie modul de comercializare a produselor din carne, fiind controlaţi 158 de operatori economici, dintre care la 139 (88 la sută) au fost găsite nereguli.

Din cele 5.600 de kilograme de preparate din carne verificate, 2.300 (41 la sută) nu respectau prevederile legale. Comisarii ANPC au prelevat 63 de eşantioane de preparate din carne, constatând în urma analizelor de laborator că 43% prezentau nereguli.

Inspectorii au oprit definitiv de la comercializare 152 de kilograme de preparate din carne în valoare de 2.900 de lei, produsele fiind alterate, cu termenul de valabilitate expirat sau care afectau interesul economic al consumatorilor. Pe de altă parte, 1.750 de kilograme de preparate din carne în valoare de 23.300 de lei au fost oprite temporar de la comercializare, inspectorii au aplicat 159 de sancţiuni contravenţionale, din care 110 amenzi în valoare 437.500 de lei.

Principalele abateri se referă la comercializarea preparatelor care prezentau caracteristici organoleptice şi fizico-chimice neconforme, de exemplu salam cu mucegai pe membrana produsului, cârnaţi de Pleşcoi de oaie cu suprafaţă lipicioasă şi aspect de vechi. Au mai fost descoperite şi produse din carne care conţineau apă şi sare peste cantitatea permisă: salam de vară, salam Victoria, cârnaţi cabanos. Au fost descoperite şi produse care aveau abateri de la prevederile legale privind informarea consumatorului, de exemplu denumiri care induceau în eroare consumatorii asupra naturii reale a produsului. Cerbulescu a dat ca exemplu un produs comercializat ca parizer de curcan, iar conform ingredientelor conţinea emulsie de şorici şi slănină de porc, scrie realitatea.net.

Unii comercianţi aveau produse al căror al conţinut înscris pe etichetă nu putea fi probat, ca de exemplu preparate din carne provenite din producţie proprie pe care se înscria "produs tradiţional", fără a se face dovada în acest sens sau cârnaţi, pastramă şi kaizer comercializată sub denumirea de "produse naturale" pentru care nu s-au putut prezenta documentele care să ateste autenticitatea denumirilor adoptate la vânzare, precum şi "cârnaţi bio la grătar" sub formă de semipreparat congelat neetichetat, pentru care nu s-au prezenta documente care să ateste legalitatea utilizării menţiunii bio. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

mezeluri
DorohoiNews.ro, 06-10-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro